duminică, 19 iulie 2009

Frunza

Primăvara i-a şoptit soarelui să se trezească. Acesta a dat la o parte perdeaua de nori şi s-a arătat în toată strălucirea lui.
Frunza Smaralda se bucură că face parte din straiul plin de viaţă al copacilor. Ea şi-a făcut multe prietene printre frunzele care împodobesc copacul.De multe ori au privit împreună zarea albastră. Au văzut că noaptea cerul îşi pune colier de steluţe galbene ca aurul, iar dimineaţa lasă loc mingii de foc.
Chiar dacă îşi iubea mult suratele, frunza îşi dorea şi alţi prieteni.De aceea şi-a îndreptat privirea spre pământ. A zărit o floricică pe care a întrebat-o:
- Vrei să fim prietene?
- Nu cred. Eu sunt suavă şi parfumată, multicoloră şi delicată, iar tu eşti foarte urâtă.
Fără să mai zică nimic, Smaralda se refugiază în braţele prietenelor ei adevărate, frunzele.
În altă zi a privit muntele. El era foarte departe aşa că l-a strigat:
- Tu vrei să fim prieteni?
- Nu! Eu sunt în vârstă. Am părul alb ca spuma laptelui şi barba pietroasă, iar tu eşti un nimic.
Dezamăgirea Smaraldei era fără margini. Şi-ar fi dorit să nu mai fie frunză.Prin apropierea copacului în care îşi ducea viaţa prietena noastră trecea un râu. Îl întrebă şi pe el:
- Vrei să fim prieteni?
- Nici gând! Eu mă asemăn cu mii de diamante măcinate, sunt limpede, iar tu eşti o pipernicită!
Observând că toată lumea o respinge, frunza hotărăşte să nu mai încerce.
A trecut un timp şi într-o dimineaţă a văzut un stol de păsări. S-au apropiat şi a auzit foşnetul de mătase veche al aripilor obosite. Curând, lunca s-a umplut de ciripitul lor vesel. Una s-a apropiat de ea şi a întrebat-o:
- Ce-ai păţit? De ce eşti tristă?
- Sunt supărată fiindcă în afară de celelalte frunze din copac nu mai am nici un prieten.
- Pot fi eu prietena ta!
- Nu mă consideri o urâtă, un nimic?
- De ce să fac acest lucru? Cine ţi-a zis că eşti o urâtă, un nimic? Eşti frumoasă, aşa cum trebuie să fie o frunză.
- Şi pe deasupra eşti şi foarte bună. Mă laşi mereu să mă odihnesc în palma ta, a spus şi o buburuză roşie. M-aş simţi onorată dacă ai vrea să fii prietenă şi cu mine!
-Vă mulţumesc mult! rosti frunza cu glasul înecat de emoţie.
Cele trei au devenit bune prietene. Smaralda era în sfârşit fericită.
Copacul care asistase tăcut la zbuciumul frunzei a spus:
- Un prieten adevărat te acceptă aşa cum eşti: cu calităţi şi cu defecte. Mă bucur pentru tine!
Simina Miuta, clasa a IV-a

3 comentarii:

  1. Adaugă, te rog, pe lista blogurilor pe care le urmăreşti şi http://de-ale-scolii.blogspot.com . Vom vorbi mai multe despre şcoală.

    RăspundețiȘtergere
  2. maranda esti un om minunat..tot respectul meu..+imbratisare

    RăspundețiȘtergere
  3. nakudo - multumesc! Toate scuzele, acum am vazut comentariul!

    RăspundețiȘtergere