Vântul

Într-o zi, soarele ca un disc de aur, îmbrăcat într-o mantie de foc a început să strălucească pe pânza albăstrie a cerului. Un vânt năzdrăvan a prins să alerge, fălindu-se că el este mai măreţ decât oricine.
Mingea lucitoare i-a spus:
- Pleacă, vântule! Din cauza ta nu-mi pot îndeplini sarcinile. Acum sunt de serviciu. Razele mele trebuie să încălzească pământul.Tu le răcoreşti şi le iei din putere.
-Nici nu mă gândesc să plec! Voi rămâne cât doresc, i-a răspuns vântul, continuând să alerge.
Însă Mama Natură l-a oprit şi l-a sfătuit să nu-i mai deranjeze pe cei ce sunt de serviciu în împărăţia ei. Zburdalnicul părea că a înţeles, dar a doua zi când norii suri au început să plângă a luat-o la fugă printre ei, lovindu-i din toate părţile. Aşa s-a iscat o furtună care a scos copacii din rădăcină şi a dărâmat casele. Nimic nu mai era frumos.
Mama Natură l-a chemat şi i-a spus că îl va trimite într-o altă lume, în care va putea să facă tot ce îşi doreşte. Cu o mică vrajă l-a dus într-un loc minunat. Acolo, arborii drepţi ca nişte făclii îşi înclinau ramurile ca nişte vene sângerii decorate cu podoabe de un verde lucitor. Norii erau făcuţi din vată de zahăr, iar iarba din smaralde măcinate. O floare mare, suavă şi parfumată îşi înfoia rochia din voal alb ca argintul crinului imperial.
După ce a privit aceste minunăţii, vântul, după cum îi era firea, a început să alerge. Imediat floarea i-a spus:
-Nu alerga! Îmi vei distruge coafura.
- Nu am voie? Mama Natură a spus că aici pot să fac tot ce-mi pofteşte inima.
- Nu ştiu ce ţi-a zis Mama Natură, dar aici nu poţi să faci ce vrei.Există reguli, a spus floarea.
Vântul a plecat. A ajuns în pădurea fremătătoare. A crezut că aici poate zburda în voie, dar copacii l-au oprit.
O mare tristeţe l-a cuprins şi a strigat-o pe mama Natură, rugând-o să-l ducă din nou acasă.Îi lipseau norii, copacii, oamenii.
Mama Natură l-a ascultat şi i-a îndeplinit dorinţa cu condiţia să nu-i mai deranjeze pe ceilalţi.
De atunci,în natură este armonie!
MIUŢĂ SIMINA MARIELENA clasa a IV-a